Hotărârea Apcov c. Moldovei şi Rusiei

30 05 2017

În cauza Apcov, reclamantul este Sergiu Apcov, născut în 1982.

La 21 ianuarie 2005 reclamantul a fost arestat de autorităţile „rmn”, fiind acuzat de jaf. El a fost ţinut în detenţie până la 08 iulie 2005, când a fost eliberat pe cauţiune. El pretinde că pe durata detenţiei a fost deţinut în condiţii proaste şi persoane cu HIV şi a fost supus maltratării. El pretinde că un doctor l-a infectat cu HIV utilizând aceeaşi seringă pentru toţi deţinuţii.

În cadrul urmăririi penale, victimei jafului i s-a cerut să identifice reclamantului în baza unei fotografii. Reclamantul a pretins că nu au fost respectat garanţiile procedurale şi a anchetatorul a indicat victimei care fotografie să aleagă. Mai mult decât atât, alibiul reclamantului potrivit căruia a fost plecat din „rmn” în ziua jafului a fost respins fără vreo investigaţie. Potrivit reclamantului la momentul pretinsei infracţiuni, el se afla la Moscova. El a obţinut o scrisoare de la angajator care a confirmat că în ziua respectivă se afla la muncă. Totuşi, anchetatorii au ridicat scrisoarea respectivă în original o dată cu percheziţia casei părinţilor reclamantului şi care ulterior a dispărut. Instanţele au refuzat să accepte copia scrisorii ca dovadă sau să verifice informaţia din aceasta.

La 29 august 2006 reclamantul a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Reclamantul a fost plasat în detenţie în colonia nr. 2 din Tiraspol unde condiţiile de detenţie erau foarte proaste.

La 26 septembrie 2006 Curtea Supremă a „rmn” a respins recursul reclamantului.

La o dată nespecificată după condamnarea acestuia, mama reclamantului a angajat un avocat pentru a depune o cerere la Curte şi a mers să viziteze semnătura acestuia pe formular de cerere. Totuşi gardienii au refuzat permisiunea aplicării semnăturii pe motiv că formularul nu era în rusă şi aceasta trebuia autorizată de către administraţie. Aparent ea a reuşit să obţină semnătura reclamantului pe formular.

La 24 aprilie 2012 reclamantul a fost eliberat din detenţie. Aparent din materialele dosarului nu reiese că reclamantul vreodată a informat autorităţile din Moldova despre detenţia sa sau despre procedurile penale împotriva sa.

În faţa Curţii reclamantul s-a plâns că nu a fost asigurat cu tratament medical corespunzător şi că a fost deţinut în condiţii inumane, contrar Articolului 3 din Convenţie.

Curtea a notat că reclamantul suferea de HIV şi avea nevoie de tratament medical. De asemenea, reclamantul cu o ocazie a avut nevoie de tratament dentar de urgenţă, de care nu a fost asigurat şi a fost nevoie să scoată dintele de către codeţinuţi. Având în vedere lipsa vreunei dovezi sau vreo explicaţie pentru refuzul de a oferi tratament corespunzător, Curtea a constatat că asistenţa medicală primită de reclamant era necorespunzător.

În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, ea a reţinut că în mare parte erau confirmate de rapoartele CPT şi Raportorului special ONU.

În baza materialelor din posesia sa, Curtea a constatat că a fost stabilit lipsa asistenţei medicale şi condiţiile de detenţie au constituit tratament inuman şi degradant în sensul Articolului 3 din Convenţie.

În continuare, Curtea a examinat dacă Republica Moldova şi-a onorat obligaţiile pozitive de a întreprinde măsuri corespunzătoare şi suficiente pentru asigurarea drepturilor reclamantului. În Mozer, Curtea a constatat că măsurile se referă la restabilirea controlului asupra teritoriului, ca expresia jurisdicţiei, şi măsuri pentru a asigura drepturile individuale.

În ceea ce priveşte aspectul obligaţiilor Moldovei, restabilirea controlului asupra teritoriului „rmn”, Curtea a constatat în Mozer că Moldova a întreprins toate acţiunile în perioada 1991 – iulie 2010. În prezenta cauză, părţile nu au prezentat nici un argument care ar indica că Guvernul moldav şi-a schimbat poziţia faţă de Transnistria în perioada imediat următoare până la eliberarea reclamantului din detenţie în aprilie 2012.

În ceea ce priveşte a doua parte a obligaţiilor pozitive, în particular de a asigura drepturile reclamantului, Curtea a notat că reclamantul nu a informat nici o dată autorităţile moldoveneşti despre situaţia sa. În aceste circumstanţe neimplicarea autorităţilor în situaţia particulară a reclamantului nu îi poate fi imputată. Curtea a concluzionat că Republica Moldova nu a eşuat să-şi onoreze obligaţiile sale pozitive în privinţa reclamantului şi a constatat că nu a avut loc violarea Articolului 3 din Convenţie de către Republica Moldova.

Curtea a stabilit că Rusia exercită control efectiv asupra „rmn” în perioada de referinţă. În virtutea susţinerii continui militare, economice şi politice a „rmn”, este angajată responsabilitatea Rusiei în ceea ce priveşte violarea Convenţiei faţă de primul reclamant, în ceea ce priveşte Articolul 3 din Convenţie.

În faţa Curţii, reclamantul, de asemenea, s-a plâns că detenţia acestuia a fost ilegală şi corespunzător contrară Articolului 5 § 1 din Convenţie şi că condamnarea de către un tribunal care nu era independent în sensul Articolului 6 § 1 din Convenţie şi că procesul nu a fost echitabil.

Curtea a reiterat că a constatat în cauza Mozer că „sistemul judiciar” a „rmn” nu este un sistem care ar reflecta o tradiţie judiciară compatibilă cu Convenţie. Pentru acest motiv ea a constatat că instanţele „rmn” şi că orice autoritate „rmn” nu putea dispune arestarea reclamantului în sensul Articolului 5 § 1 din Convenţie.

În lipsa vreunei informaţii noi şi pertinente care să confirme contrariul, Curtea a considerat că concluzia adoptată în Mozer este valabilă şi pentru prezenta cauză. Mai mult decât atât, în lumina constatărilor din Mozer, Curtea a considerat că nu doar că detenţia era ilegală în sensul Articolului 5 § 1 din Convenţie, dar, de asemenea, că instanţele nu puteau fi considerate ca tribunal independent stabilit de lege în sensul Articolului 6 § 1 din Convenţie. Corespunzător ea a considerat că a existat o violare a Articolului 5 § 1 şi 6 § 1 din Convenţie în prezenta cauză, de către Federaţia Rusă.

Reclamantul a cerut 100,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 4,750 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat 40,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 3,000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat de Pavel Postica, avocat din Chişinău.