Urmatoarele cereri comunicate de CtEDO Guvernului Moldovei în mai 2011

20 06 2011

În luna mai 2011, CtEDO a mai comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: DONTRUT SRL c. Moldovei (cererea nr. 45504/09), Melnic c. Moldovei (cererea nr. 46351/08), Povestca c. Moldovei (cererea nr. 54791/10) şi PROMO LEX şi alţii c. Moldovei (cererea nr. 42757/09).

***

În cauza DONTRUT SRL c. Moldovei, compania reclamantă prestează servicii de taximetrie în Moldova. În perioada de referinţă compania activa în baza unei licenţe eliberate în luna iulie 2005 de către Camera Înregistrării de Stat, având angajate aproximativ nouăzeci de persoane. La data de 13 decembrie 2007, Camera Înregistrării de Stat a emis Decizia nr. 4891, prin a fost retrasă licenţa companiei reclamante, depistându-se anumite iregularităţi şi anume că compania reclamantă nu a solicitat introducerea de autoturisme noi în licenţa sa, într-un termen zece zile prevăzut de lege.

La data de 18 ianuarie 2008 compania reclamantă a depus o acţiune în instanţa de judecată împotriva Camerei Înregistrării de Stat având ca obiect anularea deciziei din 13 decembrie 2007. Compania reclamantă a susţinut, inter alia, că sancţiunea aplicată ar fi fost disproporţionată fiind încălcat dreptul de proprietate al companiei. Aceasta a susţinut că nouăzeci de angajaţi ai societăţii au pierdut locurile de muncă ca urmare a măsurii aplicate şi că societatea a suferit pierderi de aproximativ 170,000 EURO.

Compania reclamantă a susţinut că nu s-a putut conforma cerinţei de a introduce toate automobilele noi în licenţă în termen de zece zile, din cauza noilor reglementări instituite de Guvern, prin care toate taxiurile urmau să fie dotate cu aparate fiscale. Astfel aceasta nu a avut suficient timp pentru a dota toate cele cincizeci şi două autoturisme noi cu astfel de aparate. Compania a susţinut că a reuşit să echipeze douăzeci şi opt de autoturisme cu astfel de aparate, invocând că procedura de instalarea a acestora, precum şi efectuarea tuturor formalităţilor administrative, au fost de durată.

La data de 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Chişinău a admis acţiunea companiei reclamante. Invocând hotărârile Megadat.com SRL c. Moldovei (cererea nr.21151/04 din 8 aprilie 2008) şi Bimer SA c. Moldovei (cererea nr.15084/03 din 10 iulie 2007), instanţa a constatat că ingerinţa în dreptul companiei reclamante la respectarea bunurilor sale nu ar fi fost proporţională cu scopul legitim urmărit şi, prin urmare, că retragerea licenţelor companiei reclamante a constituit o încălcare a Articolului 1 al Protocolului 1 la Convenţie.

La 23 septembrie 2008, Camera Înregistrării de Stat a atacat hotărârea.

La 12 februarie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul formulat de către Camera Înregistrării de Stat, a casat hotărârea Curţii de Apel şi a respins acţiunea companiei reclamante. Curtea Supremă a ignorant obiecţiile companiei reclamante precum că recursul a fost depus în afara termenului de atac prevăzut de lege.

În faţa Curţii, compania reclamantă s-a plâns în temeiul Articolului 6 CEDO, că procedurile naţionale au fost inechitabile, deoarece Curtea Supremă de Justiţie a admis un recurs depus în afara termenului de atac, ignorând nemotivat obiecţiile companiei cu referire la această chestiune. De asemenea, compania s-a plâns de faptul că retragerea licenţei sale este contrară dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări:

A dispus reclamanta de un proces echitabil în determinarea drepturilor şi obligaţiilor sale civile în conformitate cu art. 6 § 1 CEDO?

A avut loc o ingerinţă în dreptul companiei reclamante la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr 1? Dacă da, a fost ingerinţa de interes public, în conformitate cu cerinţele prevăzute de lege şi a fost ea necesară pentru a controla folosinţa bunurilor conform interesului general (Megadat.com SRL c. Moldovei, cererea nr. 21151/04, 8 aprilie 2008)?

***

În cauza Melnic c. Moldovei, reclamanta Ana Melnic s-a născut în anul 1937 şi locuieşte în Orhei.

Printr-o decizie din 16 ianuarie 1997, Primăria Orhei a autentificat dreptul de proprietate a unor persoane asupra terenurilor sub construcţie. Decizia în cauză urma să fie înregistrată la cadastru raional.

La data de 03 aprilie 1997, în baza deciziei de mai sus, Primăria Orhei a repartizat fratelui reclamantei, C. un teren cu o suprafaţă de 0.0569 ha.

La data de 13 iulie 1998, C. a decedat. Reclamanta a precizat că după moartea fratelui său, ea a folosit acest teren în scop agricol.

La data de 10 septembrie 1999, Oficiul Cadastral Teritorial a înregistrat titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren emis pe numele lui C.

La data de 31 ianuarie 2000, Primăria Orhei a modificat Decizia din 16 ianuarie 1997, incluzându-l pe C. în lista de proprietari ai terenurilor.

La data de 15 iulie 2005, Primăria Orhei a înaintat o acţiune de anulare a titlului emis pe numele lui C., invocând că, după potopul din 3-4 iulie 1991, casa lui C., situată pe terenul în litigiu, a devenit nelocuibilă şi că C. s-a mutat într-un apartament oferit de administraţia raionului. Primăria a susţinut că, în lumina acestor evenimente, Biroul Tehnic de Inventariere raional urma să radieze această locuinţă din registrul cadastral. El a mai notat că emiterea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pe numele lui C. a avut loc din cauza unei erori tehnice comise la 31 ianuarie 2000, după modificarea deciziei din 16 ianuarie 1997.

La o dată nespecificată, reclamanta a înaintat o acţiune de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii averii lui C.

La data de 06 noiembrie 2006, judecătoria Orhei a conexat cele două acţiuni în cadrul unei proces unic.

Prin hotărârea din 15 februarie 2007, instanţa a respins acţiunea Primăriei. Pe de o parte, ea a respins acţiunea ca nefondată, deoarece nu a avut loc nici o eroare conform art. 227 din Codul Civil (nulitatea actului juridic afectat de eroare). Pe de altă parte, instanţa a reţinut că acţiunea Primăriei urmează a fi respinsă din cauza expirării termenului de prescripţie de trei ani de zile.

În ceea ce priveşte reclamanta, judecătoria Orhei a admis acţiunea acesteia. Instanţa a constatat că reclamanta a intrat în posesia terenului imediat după moartea fratelui său şi l-a posedat ca un bun proprietar. A fost prelungit termenul de acceptare a succesiunii şi recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu.

Primăria Orhei a atacat hotărârea.

La data de 04 octombrie 2007, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea instanţei inferioare şi a admis acţiunea Primăriei. Instanţa a menţionat că titlul de autentificare a fost emis în urma unei erori tehnice şi că, în plus, acest titlu a fost înregistrat după moartea lui C. În ceea ce priveşte acţiunea reclamantei, Curtea de Apel a respins-o, deoarece titlul pe numele lui C. a fost înregistrate ilegal. Instanţa a menţionat de asemenea, că reclamantul nu a acceptat succesiunea fără o justificare rezonabilă. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra omiterii termenului de prescripţie de către Primăria Orhei la înaintarea acţiunii.

Reprezentantul reclamantei a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău. Prin decizia definitivă din 12 martie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul ca nefondat.

Reclamanta a prezentat mai multe documente care atestă achitarea taxelor pentru terenul în litigiu.

Invocând violarea art. 6 § 1 CEDO şi a art. 1 din Protocolul 1, reclamanta susţine că deciziile Curţii de Apel Chişinău şi Curţii Supreme de Justiţie, din 04 octombrie 2007 şi respectiv din 12 martie 2008 au încălcat drepturile sale la un proces echitabil şi respectul proprietăţii.

Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări:

- Litigiul privind drepturile şi obligaţiile civile ale reclamantului a fost examinat într-un proces echitabil, conform art. 6 § 1 CEDO? În particular, în speţă a fost respectat principiul securităţii raporturilor juridice?

- A avut loc o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO? Dacă da, această ingerinţă a impus o sarcină excesivă reclamantului (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italiei [MC], nr. 22774/93, § 59, CEDO 1999-V)?

În faţa Curţii reclamanta este reprezentată de către Ş. Demian, avocat din Chişinău.

***

În cauza Povestca c. Moldovei, reclamantul Ştefan Povestca, la 3 octombrie 2006 a fost reţinut de poliţie, fiind acuzat de comiterea mai multor furturi. El a fost transportat la sectorul de poliţie din Orhei, unde trei ofiţeri de poliţie l-ar fi lovit pe cap cu o carte groasă, iar cu piciorul pe partea stângă a pieptului, obligându-l să-şi recunoască vina. După ce a fost lovit cu muchia mâinii în zona gâtului, reclamantul şi-a pierdut cunoştinţa.

A doua zi, în jurul orei 11:00, fiind în custodia poliţiei, reclamantul a fost lovit cu coatele în spate, cu picioarele în fese, după ce ar fi fost suspendat încătuşat pe o bară metalică. În aceeaşi zi, judecătoria Orhei i-a aplicat reclamantului arest administrativ pentru 7 zile, pentru încălcarea art. 174 din Codul cu privire la Contravenţiile Administrative – nesupunerea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului de politie.

Reclamantul a depus recurs. La 10 octombrie 2006, Curtea de Apel Chişinău a casat decizia instanţei inferioare, deoarece nu s-a demonstrat că reclamantul a comis contravenţia imputată. La 13 octombrie 2006 reclamantul a fost eliberat.

La data de 16 octombrie 2006, reclamantul s-a adresat unui medic neurolog deplângând că abia poate mişca mâna stângă şi piciorul drept. El a fost supus unei tomografii urgente pentru a exclude riscul unui hematom. Reclamantul a fost diagnosticat după cum urmează: O patologie a creierului nu a fost găsită. Deplasarea la stânga cu 1,5 mm a dintelui de pe axa C2.

La data de 17 octombrie şi 31 octombrie 2006 reclamantul a fost supus unui tratament la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău. La momentul spitalizării reclamantul a fost examinat de un neurochirurg, fiind stabilit următorul diagnostic: Traumatisme vertebro-medulare, retrolisthesis C2-C3 cu deplasarea la stânga a axei dintelui.

Reclamantul a fost externat cu următorul diagnostic:Trauma craneo-cervicală. Subluxaţie C2. Hernie de disc C3. Insuficienţă piramidală bilateral (în particular la mâna stângă şi piciorul drept), cu disfuncţii ale sfincterului.

La data de 19 octombrie 2006, reclamantul a sesizat Centrul de medicină legală cu o plângere privind vătămările corporale în urma maltratării din partea poliţiştilor. În aceeaşi zi, el a fost supus unei expertize medico-legale.

La data de 20 octombrie 2006 reclamantul a sesizat Procuratura Orhei în ceea ce priveşte maltratarea de către poliţişti.

La data de 25 şi 31 octombrie 2006 reclamantul a fost supus unui nou tratament în staţionar.

La data de 20 decembrie 2006, reclamantul s-a plâns Procuraturii Generale de inacţiunile Procuraturii Orhei.

La data de 2 ianuarie 2007, Procuratura Generală a informat reclamantul că aceste plângeri au fost obiectul examinării de către Procuratura Orhei şi că a fost ordonată o expertiză suplimentară în acest sens.

Prin ordonanţa din 16 februarie 2007, Procuratura Orhei a refuzat să deschidă un dosar penal privind pretinsa maltratare, invocând raportul medico-legal din 25 decembrie 2006, care a anulat raportul din 19 octombrie 2006.

La data de 20 aprilie 2007, avocatul reclamantului a atacat, fără succes, ordonanţa din 16 februarie 2007.

Prin încheierea din 03 iulie 2007 judecătoria Orhei a respins definitiv plângerea reclamantului.

La data de 10 septembrie 2007, reclamantul a sesizat Curtea Supremă de Justiţie cerând anularea încheierii din 03 iulie 2007.

La data de 22 ianuarie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare a reclamantului. Instanţa a observat că procurorul a ordonat examinarea medico-legală fără a fi deschis iniţial un dosar penal, ignorând astfel Codul de Procedură Penală. Expertiza din 25 decembrie 2006 nu fundamenta constatarea de neîncepere a urmăririi penale privind maltratarea reclamantului. Curtea Supremă de Justiţie a anulat încheierea din 3 iulie 2007 şi ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale a Procuraturii Orhei din 16 februarie 2007, obligând procuratura de a reîncepe urmărirea penală în privinţa pretinselor maltratări.

La data de 11 decembrie 2008, procuratura a dispus o nouă expertiză medico-legală, care urma să fie efectuată de o comisie de experţi, deoarece două expertize anterioare aveau caracter contradictoriu.

Prin ordonanţa din 19 martie 2010, procuratura a decis să nu înceapă urmărirea penală şi a clasat procedura privind pretinsa maltratare.

Invocând violarea art. 3 CEDO, reclamantul s-a plâns că a fost supus tratamentelor inumane şi degradante de către poliţişti pe parcursul detenţiei sale din 3-13 octombrie 2006. Invocând violarea art. 5 CEDO, reclamantul s-a plâns că a fost ilegal privat de libertate în perioada 3-13 octombrie 2006. Invocând violarea art. 6 CEDO, reclamantul a denunţat în substanţă durata excesivă a anchetei şi caracterul său inefectiv.

Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări:

- A fost supus reclamantul tratamentelor inumane şi degradante contrar art. 3 CEDO?

- În ceea ce priveşte protecţia procedurală contra tratamentelor inumane şi degradante (a se vedea § 131 cererea Labita c. Italiei [GC], no26772/95, CEDH 2000-IV), satisface ancheta efectuată de autorităţile naţionale exigenţelor art. 3 CEDO?

Guvernul este invitat să prezinte copia dosarului cu privire la investigarea plângerii reclamantului despre maltratarea acestuia în perioada 3 și13 octombrie 2006.

În faţa Curţii reclamantul este reprezentat de către M. Bordei, avocat din Chişinău.

***

În cauza PROMO LEX şi alţii c. Moldovei, primii doi reclamanţi sunt organizaţiile non guvernamentale PROMO LEX şi CREDO, iar al treilea reclamant este I. Grosu.

La data de 3 februarie 2009, primii doi reclamanţi au organizat un protest în faţa Procuraturii Generale. Al treilea reclamant participa la protest. Scopul demonstraţiei era de a denunţa inacţiunea Procuraturii Generale privind abuzurile poliţiei. Câteva minute după începerea manifestaţiei, protestatarii au fost atacaţi de 7 bărbaţi mascaţi care au început să îi bată şi să-i stropească cu gaze lacrimogene. În rezultatul atacului al treilea reclamant a fost rănit la cap şi membre. Protestatarii s-au apărat şi au reuşit să imobilizeze doi atacatori. Unul din ei a recunoscut că a fost plătit cu 1,000 lei de o persoană necunoscută pentru participarea sa la atac.

Întrunirea a fost observată chiar de la început de către patru ofiţeri de poliţie în uniformă şi alţi şase îmbrăcaţi în civil, unii din ei filmând evenimentul. Totuşi, dânşii nu au intervenit pentru a pune capăt ciocnirii dintre protestatari şi atacanţi. Protestatarii au sunat la poliţie, dar fără rezultat. O patrulă de poliţie a sosit după o oră şi jumătate şi i-a reţinut pe cei doi atacanţi imobilizaţi.

Organizatorii manifestaţiei au depus o plângere la Procuratura Generală, dar fără succes. Din contra, Procuratura General a emis o declaraţie unde organizatorii protestului au fost învinuiţi de provocarea ciocnirii.

Cei doi atacanţi reţinuţi de reclamanţi au fost acuzaţi de crearea dezordinii publice. Cu toate acestea, rezultatul procedurilor penale împotriva lor nu este cunoscut până în prezent.

În faţa Curţii reclamanţii se plâng, în sensul art. 11 CEDO, că Statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive de a proteja dreptul lor la libertatea de întrunire. Reclamanţii de asemenea se plâng, în sensul art. 13 CEDO, că nu au dispus de remedii efective împotriva omisiunii poliţiei de a-i proteja.

Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări:

- A existat o violare a dreptului reclamanţilor la libertatea de întrunire garantată de art. 11 CEDO?

- Au dispus reclamanţii de remedii naţionale efective pentru plângerea sa în sensul art. 11 CEDO, aşa cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

În faţa Curţii reclamanţii sunt reprezentaţi de către de A. Postică, avocat din Chişinău.