Epuizarea căilor de recurs interne

03.04.2007

 

Potrivit art. 35 alin. 1 al Convenţiei „Condiţiile de admisibilitate”:

„Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne …”.

A. Principii

Până la depunerea cererii unei jurisdicţii internaţionale, statului trebuie să i se acorde posibilitatea să remedieze situaţia reclamantului de sine-stătător. Din acest motiv, reclamanţii sunt obligaţi să epuizeze căile de recurs instituite de legislaţia statului vizat. Sarcina primordială de a asigura respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie aparţine autorităţilor naţionale, sarcina Curţii în acest sens fiind de supraveghere a modului de respectarea a acestor drepturi de către autorităţile naţionale.

Noţiunea „căilor de recurs interne” înglobează orice mijloace procedurale reglementate de dreptul intern al statului pârât, indiferent de natura lor (ex. judiciare, administrative, constituţionale, proceduri necontencioase, etc.), care oferă posibilitatea înlăturării încălcării invocate şi a consecinţelor sale (restabilirea dreptului şi recuperarea prejudiciului). Reclamantul trebuie să epuizeze toate instanţele care îi pot redresa situaţia, invocând în faţa lor pretinsa încălcare a drepturilor garantate de Convenţie.

Curtea examinează cauzele fără un formalism excesiv. Ea cere să fie epuizate doar recursurile interne utile, adică cele:

  • accesibile;
  • eficace; şi
  • care acordă şanse suficiente de succes.

În anumite circumstanţe speciale reclamantul poate fi exonerat de obligaţia de epuizare.

B. Sarcina probaţiunii existenţei căilor de recurs interne

La momentul depunerii cererii la Curte îi revine reclamantului să precizeze etapele urmate pentru epuizarea căilor de recurs interne. În cazul neepuizării căilor de recurs interne, acesta urmează să indice motivele de neepuizare.

Curtea va examina din oficiu chestiunea cu privire la epuizarea căilor de recurs interne, ea putând respinge cererea ca inadmisibilă până la comunicarea cererii către Guvern dacă ajunge la concluzia că un recurs util nu a fost epuizat şi nu există circumstanţe de natură să absolve reclamantul de obligaţia exercitării lui.

Curtea va examina dacă au fost epuizate recursurile existente la ziua depunerii cererii, această regulă cunoscând excepţii care trebuie justificate de circumstanţele particulare ale cauzei (a se vedea Brusco c. Italiei, dec. 06.09.2001). Astfel, în cauza Prodan c. Moldovei (hot. 18.05.2004, para. 32-43) Curtea a examinat admisibilitatea cererii atât prin prisma recursurilor care au existat la ziua depunerii cererii, cât şi a recursurilor care au apărut după declararea admisibilă a cererii.

După comunicarea cererii Guvernului, regula epuizării este invocată în mod sistematic de către state. La această etapă îi revine Statului să demonstreze că reclamantul nu a epuizat o cale de recurs utilă. Dacă Guvernul demonstrează că există o cale de recurs care nu a fost epuizată de reclamant iar reclamantul contestă eficacitatea recursului, Curtea va porni de la prezumţia că calea de recurs invocată de Guvern este eficace (a se vedea Popov (1) c. Moldovei, hot. 18.01.2005, para. 31-40).

Statele sunt decăzute din dreptul de a ridica excepţia de neepuizare după declararea cererii admisibile, cu privire la un recurs existent până la decizia cu privire la admisibilitate (a se vedea Saviţchi c. Moldovei, hot. 11.10.2005, para. 28).

C. Formalităţile şi epuizarea căilor de recurs interne

Obligaţia de epuizare impune reclamantul să sesizeze autorităţile care îi pot redresa situaţia şi să conteste în toate nivelele de jurisdicţie răspunsurile defavorabile lui. Epuizarea căilor de recurs interne trebuie să se facă cu respectarea procedurilor, în termenele, către autorităţile şi în formele pe care le prevăd reglementările din dreptul intern. Nerespectarea formalităţilor instituite de dreptul naţional (ex. respingerea recursului ca inadmisibil pe motiv că nu a fost întocmit în forma prevăzută de lege; respingerea acţiunii ca tardive; etc.) pot duce la inadmisibilitatea cererii. Astfel, în cauza Cârmuirea Spirituală a Musulmanilor din Republica Moldova c. Moldovei (dec. 15.06.2005) cererea cu privire la refuzul de a înregistra un cult religios a fost declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne pe motiv că nu au fost prezentate toate documentele cerute de dreptul naţional pentru înregistrarea cultului.

Chestiunile pe care reclamantul doreşte să le invoce în faţa Curţii urmează a fi invocate în toate nivelele de jurisdicţie, în mod expres sau în substanţă. Astfel, reclamantul nu este obligat să se refere expres la Convenţie în procedurile naţionale, însă din poziţia sa trebuie să reiasă că el se plânge de un drept protejat de Convenţie şi să permită autorităţilor să-i redreseze situaţia. Astfel, reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne dacă nu a permis instanţei de recurs să examineze chestiunea de care se plânge în faţa Curţii (ex. renunţarea la o pretenţie în procedurile naţionale, care a fost invocată ulterior la Curte, în cauza Azinas c. Ciprului, hot. 28.04.2004, para. 34-42).

D. Recursurile utile

  • recursul accesibil

Un recurs este accesibil pentru reclamant dacă el însuşi are posibilitatea de a-l iniţia, fără asistenţa unor terţi. Nu sunt accesibile recursurile care nu pot fi iniţiate de către reclamant din motive de procedură sau de substanţă. Astfel, nu este accesibil recursul pentru care este nevoie de intervenţia unui terţ (ex. Procuratura Generală în cazul recursului în anulare; un subiect de sesizare a Curţii Constituţionale pentru depunerea unei sesizări la Curtea Constituţională; etc.). Nu este accesibil nici recursul care, deşi formal este accesibil, nu poate fi folosit efectiv fără asistenţa unui terţ (ex. şansa iluzorie de a câştiga un proces complex fără a fi asistat de un avocat, când reclamantul nu poate plăti un avocat şi nici nu poate solicita asistenţă juridică din contul statului, în cauza Airey c. Irlandei, hot. 09.10.1979; recursurile aduse la cunoştinţa unui deţinut străin, nereprezentat de către un avocat, într-o limbă pe care el nu o înţelege, în cauza Kujik c. Greciei, dec. 03.07.1991).

  • recursul eficace

Un recurs este eficace dacă poate remedia încălcarea Convenţiei. Astfel, sunt eficace apelurile, recursurile, plângerea adresată procurorului pentru a anula actele ofiţerilor de urmărire penală care îi încalcă drepturile, etc. Nu sunt eficace recursurile care nu pot redresa situaţia reclamantului, de care el se plânge la Curte (ex. solicitarea indexării sumelor datorate nu constituie un recurs eficace pentru a repara faptul neexecutării hotărârii judecătoreşti neexecutate la acea dată, deoarece acest recurs nu era determinant în executarea hotărârii, în cauza Toropov c. Ucrainei, hot. 04.10.2005; o plângere contra executorului judecătoresc cu privire la neexecutarea unei hotărâri privind retrocedarea unui imobil de către Consiliul municipal Chişinău, deoarece nu existau surse pentru evacuarea chiriaşilor într-un alt imobil, nu este un recurs eficace deoarece sancţionarea executorului judecătoresc nu putea duce la executarea hotărârii, în cauza Popov (1) c. Moldovei, hot. 18.01.2005).

  • recursul care acordă suficiente şanse de succes

Reclamantul nu este obligat să epuizeze căile de recurs interne care nu îi pot remedia situaţia. Totuşi, în cazul în care eficacitatea unei căi de recurs interne nu este certă, reclamantul trebuie să epuizeze acest recurs. Un simplu dubiu cu privire la eficacitatea căii de recurs nu este suficientă pentru neepuizarea acesteia. Astfel, reclamantul este obligat să urmeze practicile judiciare în care rezultatul este neclar, neuniform sau care încă nu este bine stabilit (ex. Whiteside c. Regatului Unit, dec. 07.03.1994).

E. Circumstanţe speciale în care reclamantul este exonerat de obligaţia de epuizare         

În anumite cazuri excepţionare reclamantului nu i se poate cere în mod raţional epuizarea căilor de recurs interne. Astfel, reclamantul nu va avea obligaţia de epuizare în cazul:

a) existenţei unei legislaţii (ex: obligarea prin Legea Republicii Moldova cu privire la arestarea preventivă de a cenzura întreaga corespondenţă a tuturor deţinuţilor, etc.) sau “practici administrative” contrare Convenţiei (ex. maltratarea deţinuţilor ca o practică constantă, în cauza Donnelly şi alţii c. Regatului Unit, dec. 05.04.1973). În acest ultim caz reclamantul trebuie să demonstreze existenţa unor practici administrative şi o toleranţă faţă de acestea din partea autorităţilor (ex. neexaminarea plângerilor sau nesancţionarea vinovaţilor de maltratare).

b) existenţei unor “circumstanţe speciale” care fac irezonabilă epuizarea căilor de recurs interne (ex. lipsa reacţiei procurorului la semnele vizibile de maltratare a reclamantului după ce acesta a fost interogat, când procurorul avea obligaţia legală de a iniţia procedurile penale, în cauza Aksoy c. Turciei, hot. 18.12.1996, para. 54-57; neepuizarea căilor de recurs interne când statul pârât nu recunoaşte jurisdicţia asupra unui anumit teritoriu, în cauza Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei, dec. 04.07.2001; neiniţierea altor proceduri de recuperare a proprietăţii confiscate după ce acţiunea iniţială a fost respinsă prin recurs în anulare, în cauza Brumărecu c. României, hot. 28.10.1999, para. 55).

c) epuizării doar a unei căi de recurs când legea instituie căi de recurs alternative (ex. nedepunerea unei acţiuni pentru obţinerea compensaţiilor pentru maltratare în cazul în care reclamantul s-a adresat cu o plângere de maltratare procurorului şi acesta a refuzat în intentarea dosarului penal, în cauza Boicenco c. Moldovei, hot. 11.07.2006, para. 78-81).

Obligaţia de epuizare a căilor de recurs interne nu se extinde asupra pretenţiile reclamantului cu privire la violarea art. 34 al Convenţiei, fie prin violarea art. 38 alin. 1 lit. a in fine al Convenţiei (mutatis mutandis Fedotova c. Rusiei, hot. 13.04.2006, para. 47). Această obligaţie nu se aplică nici faţă de pretenţiile cu privire la satisfacţia echitabilă. Astfel, reclamantul poate pretinde compensaţii de la Curte chiar dacă, după comunicarea cererii către Guvern, a fost înlăturată încălcarea de care el se plângea şi, după aceasta, el putea solicita aceste compensaţii la nivel naţional (ex. executarea hotărârii judecătoreşti după comunicarea cererii cu privire la neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti către Guvern şi posibilitatea reclamanţilor de a obţine compensaţii pentru executarea întârziată după executarea hotărârilor judecătoreşti, în cauza Lupăcescu şi alţii c. Moldovei, hot. 21.03.2006, para.30).