Măsurile generale menite să prevină viitoare încălcări similare este deseori dificil a fi definite şi implementate. Autorităţile naţionale trebuie să purceadă în primul rând la o examinare detaliată a cauzelor încălcărilor Convenţiei.

În unele cazuri, circumstanţele cauzei arată clar că violarea se datorează legislaţiei naţionale. Uneori anume lipsa legislaţiei duce la violare. În aceste cazuri, este sarcina statului respectiv să amendeze legislaţia existentă, sau să introducă legislaţie nouă, adecvată pentru a se conforma hotărârilor Curţii.

Cu toate acestea, în multe cazuri, violarea se datorează nu doar incompatibilităţii clare dintre legislaţia naţională şi Convenţie, dar problemelor practicii judiciare, adică modul în care instanţele naţionale interpretează legislaţia naţională şi Convenţia. În asemenea cazuri, este necesar de a schimba practica judiciară, sugerată printre altele de Curte, întru executarea hotărârii.

Când instanţele ajustează automat practica judiciară şi interpretarea legislaţiei naţionale pentru a satisface cerinţele Convenţiei, după cum este reflectat în hotărârile Curţii, pe cauzele particulare aflate în examinare, ele fac ca hotărârile respective să fie executorii direct în virtutea legislaţiei naţionale. Aceasta se întîmplă la moment în aproape toate statele membre şi noile încălcări similare pot fi prevenite prin simpla asigurare că hotărârea este publicată şi transmisă autorităţilor naţionale, fiind acompaniată, unde este necesar, de o circulară explicativă.